0800 000 10 Contact Centru
+373 22 27 07 07 pentru apeluri internaționale
Adresa juridică: bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 65, oficiul 901, MD-2001, Chişinău, Republica Moldova
Stimați clienți,
Se apropie sfârșitul anului 2020, care, pentru noi toți, a fost unul destul de dificil.
În condițiile specifice ale anului curent, când ne confruntăm cu o provocare globală datorată pandemiei de COVID-19, ne vedem nevoiți să petrecem anul ce trece altfel decît suntem obișnuiți.
Această pandemie ne-a atins pe toți și ne-a schimbat stilul de viață. Măștile de protecție, soluțiile dezinfectante și distanța fizică față de celelalte persoane au devenit elemente esențiale ale vieții cotidiene. Unii din noi au trăit experiența de a fi molipsit de COVID-19 la direct, la alții, rudele, prietenii sau colegii s-au pomenit in situația data.
Angajații băncii, la fel ca și ceilalți membri ai societății, nu au putut fi indiferenți față de această provocare. Astfel, s-a decis ca suma planificată pentru organizarea tuturor evenimentelor corporative pentru anul 2020, care nu au avut loc din cauza pandemiei, să fie redirecționată în lupta cu COVID-19.
Ne-am adresat Ministerului Sănătății pentru a înțelege nevoile actuale ale medicilor și pacienților. Ca urmare a discuțiilor, s-a decis procurarea a 23 de concentratoare de oxigen și transmiterea acestora la instituțiile medicale din Republica Moldova, care au nevoie stringentă de ele. Aceste dispozitive oferă o sursă continuă de oxigen pacienților cu dificultăți de respirație.
Dragi clienți, împreună vom depăși orice dificultate și Vă urăm sănătate și bunăstare în 2021. La mulți ani!
Cu respect,
Echipa ProCredit Bank