ProCredit Bank

ProCredit Bank

0800 000 10 Contact Centru

+373 22 27 07 07 pentru apeluri internaționale

Adresa juridică: bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 65, oficiul 901, MD-2001, Chişinău, Republica Moldova

 

 

ProCredit Bank anunță finalizarea cu succes a înlăturarii gunoiștii ilegale în com. Boșcana

 

ProCredit Bank anunță că a fost finalizată cu succes înlăturarea gunoiștii ilegale din s. Mărdăreuca, com. Boșcana.

 

Toamna trecută, la inițiativa și cu susținerea financiară și participarea activă a echipei a ProCredit Bank, A. O. Hai Moldova împreună cu Primăria Comunei Boșcana au făcut primul pas în transformarea unei gunoiști neautorizate pe un deal erodat din s. Mărdăreuca, com. Boșcana, r. Criuleni, într-o pădure cu mai multe specii de copaci. În toamna anului curent a fost inițiată a doua etapă, și anume executarea lucrărilor tehnice de ecologizare, terasare, compactare a gunoiștii și împădurire a amplasamentului.

 

 

  • În perioada septembrie-octombrie 2022 au fost efectuate lucrările tehnice de evacuare a deșeurilor, terasare și compactare a fostului depozit ilegal, cu o suprafață de aproape 2 ha.

 

  • A fost realizată o campanie de informare și sensibilizare a localnicilor din com. Boșcana.

 

  • De asemenea, au fost organizate mai multe acțiuni de salubrizare pe perimetrul fostului depozit, cu implicarea tinerilor și localnicilor.

 

  • Iar în această sâmbătă, 28 octombrie, au fost plantați pe teritoriul fostei gunoiști 3000 de puieți de salcâm cu ajutorul echipei ProCredit Bank și membrilor lor de familie. Astfel, prin împădurire, a fost redat în circuitul natural terenul curățit.

 

  • Împreună cu echipa ProCredit Bank și membrii familiilor acestora, au fost plantați în 2 etape în total circa 5000 de copăcei în zona dată afectată de eroziuni și deșeuri neautorizate.

 

“Depozitarea neautorizată a deșeurilor în Moldova este o problemă acută și foarte dăunătoare pentru ecosistemul țării. Din păcate, conform datelor oficiale, gunoiștile neautorizate au ajuns la un număr extrem de mare în țară, de circa 50% din toate depozitele de deșeuri existente. Mai mult ca atât, în lipsa unui sistem de management al deșeurilor, numărul de astfel de gunoiști doar va tinde să crească. ProCredit Bank, fiind o bancă social responsabilă, nu a putut ignora problema dată și în continuarea tradiției anuale de a organiza acțiuni ecologice în folosul societății, am decis să realizăm un proiect complex de curățire a unui astfel de depozit neautorizat de deșeuri, transformându-l într-o pădure de 5000 de copaci. În rezultatul unirii forțelor echipei ProCredit Bank și a membrilor lor de familie, împreună cu A. O. Hai Moldova, Primăria Comunei Boșcana și locatarii acesteia, au realizat cu succes un exemplu de reabilitare a terenurilor degradate ale comunei, transformându-l din gunoiște în spațiu forestier. Adițional, în comuna Boșcana s-au pus bazele unui sistem de management al deșeurilor, fiind amenajat în altă locație un depozit autorizat pentru deșeuri. În același timp s-au organizat întâlniri de informare și sensibilizare a localnicilor privind subiectul dat. Ne dorim ca astfel de proiecte să inspire și alte companii și asociații, implicându-se împreună cu locatarii țării pentru a reuși reabilitarea terenurilor erodate și reducerea gunoiștilor neautorizate, majorarea spațiilor împădurite în Moldova. Credem că doar prin efort comun putem realiza proiecte ecologice durabile și benefice țării” – Oleg Uzun, Coordonator de mediu BC “ProCredit Bank” S.A.

 

Proiectul de ecologizare este realizat în concordanță cu cadrul legal din RM și în conformitate cu cele mai bune practici și tehnici de mediu internaționale.

 

 

„Din numele întregii comunități vreau să mulțumesc din suflet Echipei ProCredit Bank pentru realizarea unui asemenea proiect valoros în localitatea noastră. Această gunoiște ne-a otrăvit ani de zile, iar acum putem respira liniștiți. O gunoiște este ca o rană pe pământul nostru, noi sperăm ca aceasta cât mai curând să se vindece și să se transforme într-un loc iubit de localnici. Trebuie să lăsăm copiilor noștri un pământ curat și sănătos!” – susține Doamna Primar din com. Boșcana, Svetlana Racul.

 

Existența unui depozit neautorizat de asemenea dimensiuni, în special în imediata apropiere a zonelor rezidențiale generează poluarea solului și a apei, poluarea aerului, în faza statică și mai ales în cazul survenirii incendiilor, riscuri de accidente, miros neplăcut, aspect inestetic, devalorizarea economică a terenurilor din preajmă.

 

„Vom monitoriza cu atenție amplasamentul curățit împreună cu Autoritățile responsabile și cu echipa Patrula ECO Boșcana. Procesul de ecologizare a unui depozit de deșeuri este unul complex, iar pentru a asigura durabilitatea proiectului implicăm localnicii în fiecare etapă. Mulțumim mult celor care au făcut posibil realizarea unui asemenea proiect!” – Nadejda Cebotari, Președinte A. O. Hai Moldova

 

La moment în comuna Boșcana există un sistem de management al deșeurilor, inclusiv colectare selectivă, iar cetățenii sunt încurajați să se aboneze la acest serviciu pentru asigurarea curățeniei în localitate. Amenda pentru depozitarea ilegală a deșeurilor este de 10000 lei.

 

Proiectul de ecologizare a gunoiștii ilegale este realizat de A. O. Hai Moldova, cu susținerea financiară și participarea activă a angajaților băncii comerciale ProCredit Bank, împreună cu APL Boșcana și Inspectoratul pentru Protecția Mediului Criuleni.

 

ProCredit Bank investește într-un viitor durabil, curat și sănătos în Republica Moldova!