Frankfurt pe Main, 20 decembrie 2022 – Conform angajamentului său privind un viitor favorabil climatului și în semn de confirmare a ambiției sale de a atinge emisii net zero, ProCredit Holding AG & Co.KGaA (ProCredit Holding), compania mamă a grupului ProCredit, axat pe impact și dezvoltare, s-a alăturat Alianței Bancare Net Zero (Net-Zero Banking Alliance – NZBA). Această alianță a băncilor din întreaga lume, convocată de O.N.U. și condusă de reprezentanții din sector, se angajează să își aducă portofoliile de credite și investiții la emisii net zero până în anul 2050 sau mai curând, ceia ce este în conformitate cu obiectivele cele mai ambițioase stabilite în Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Totodată, grupul ProCredit s-a angajat să își planifice reducerile de emisii viitoare, pe termen scurt și lung, în conformitate cu Standardul net zero al Inițiativei Obiective Bazate pe Știință (Science Based Targets Initiative – SBTi), ca parte din campania Ambiția Comercială pentru 1,5°C și cursa UNFCCC spre zero (Race to Zero). SBTi mai are încă de aprobat obiectivele aferente.
Având peste 124 de membri din 41 de țări și active totalizând 73 de trilioane USD, reprezentând 41% din totalul activelor bancare globale, Alianța reprezintă un pas esențial în direcția mobilizării sectorului financiar, în vederea măsurilor privind schimbările climatice. Aceasta recunoaște rolul vital jucat de bănci în sprijinirea tranziției globale a economiei reale către emisii net zero, cuprinzând atât emisiile operaționale, cât și pe acelea atribuibile și incluzând emisiile Scope 3.
ProCredit Holding, ca de altfel toți membrii Alianței, se angajează să:
► stabilească obiective interimare pe bază de scenarii pentru anul 2030 sau mai devreme pentru sectoarele prioritare
► acorde prioritate domeniilor cu impactul cel mai semnificativ, adică sectoarelor care emit cele mai multe emisii cu efect de seră
► publice anual emisiile și intensitatea acestora
► țină cont de cunoștințele științifice de ultimă oră disponibile
► stabilească primele obiective în termen de 18 luni de la semnare și să raporteze ulterior, în regim anual
► prezinte progresul pe baza unei strategii de tranziție examinate la nivel de Consiliu.
NZBA este convocată de Inițiativa de Finanțare a Programului pentru Mediu al Organizației Națiunilor Unite și reprezintă elementul bancar al Alianței Financiare pentru Net Zero din Glasgow, conduse de Mark Carney, Trimisul Special al O.N.U. pentru măsuri privind schimbările climatice și finanțare.
ProCredit Holding este mândră să se alăture colegilor de top din sectorul bancar, în cadrul acestor eforturi colective de a ajunge la emisii net zero pentru Alianță, până cel mai târziu în anul 2050.
“Sperăm să accelerăm măsurile privind schimbările climatice și să ne sprijinim clienții din Europa de Sud-Est și de Est, precum și din America de Sud și Germania, să își realizeze planurile de tranziție. În răspuns la Acordul de la Paris, grupul ProCredit și-a înjumătățit propriile emisii din anul 2018 încoace. Stabilindu-ne acum drept scop ajungerea la net zero, recunoaștem valoarea conlucrării cu colegii și stabilirii unor obiective adiționale bazate pe știință. Prin urmare, considerăm că Alianța Bancară Net Zero și Inițiativa Obiective Bazate pe Știință reprezintă contrapărți esențiale pentru atingerea acestui scop,” explică Hubert Spechtenhauser, Președintele Consiliului de Conducere al ProCredit Holding.
Grupul ProCredit, care este activ în principal în Europa de Sud-Est și de Est, a raportat în mod transparent, în decursul mai multor ani, cu privire la diverși indicatori non-financiari și activitățile axate pe durabilitate din cadrul operațiunilor sale comerciale, în conformitate cu Standardele GRI (opțiunea ”de bază”), și s-a alăturat Partnership for Carbon Accounting Financials în luna septembrie 2021.
Abordarea comercială a grupului ProCredit urmărește nu numai ca grupul să își reducă impactul intern și extern asupra mediului, ci promovează de asemenea credite și investiții care au un impact pozitiv asupra mediului înconjurător.
Băncile ProCredit își axează relațiile lor bancare pe IMM-urile care satisfac standarde ESG stringente și au cel mai mare potențial să creeze bunăstare și locuri de muncă durabile în termeni de mediu, în economiile locale. Activitățile de creditare ale băncilor sprijină, în particular, investiții în tehnologii inovatoare și verzi. Portofoliul de credite verzi reprezintă deja aproape 20% din portofoliul total al grupului.
Contacte media
Andrea Kaufmann, Group Communications, ProCredit Holding, Tel.: +49 69 951 437 138,
E-mail: Andrea.Kaufmann@procredit-group.com
Despre ProCredit Holding AG & Co. KGaA:
ProCredit Holding AG & Co. KGaA, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania mamă a grupului ProCredit axat pe dezvoltare, care constă din bănci comerciale pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). Pe lângă axarea operațiunilor sale pe Europa de Sud-Est și de Est, grupul ProCredit este activ de asemenea în America de Sud și Germania. Acțiunile companiei sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard al Bursei de Valori din Frankfurt. Acționarii principali ai ProCredit Holding AG & Co. KGaA includ investitorii strategici Zeitinger Invest și ProCredit Staff Invest (vehiculul de investiții pentru personalul ProCredit), compania olandeză DOEN Participaties BV, Banca de Dezvoltare KfW și Corporația Financiară Internațională IFC (membră a Grupului Băncii Mondiale). În calitate de companie superioară a grupului, conform Legii bancare germane, ProCredit Holding AG & Co. KGaA este supravegheată la nivel consolidat de Autoritatea de Supraveghere Financiară Federală Germană (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht, BaFin) și de Bundesbank germană. Informații suplimentare sunt disponibile pe internet, la www.procredit-holding.com
Alianța Bancară Net Zero, convocată de O.N.U. și condusă de reprezentanții din sector, aduce laolaltă peste 120 de bănci, care reprezintă aproape un sfert din activele bancare globale și care se angajează să își aducă portofoliile de credite și investiții la emisii net zero până în anul 2050. Combinând măsurile pe termen scurt cu responsabilitatea, acest angajament ambițios urmărește ca băncile să își stabilească un obiectiv intermediar pentru anul 2030 sau mai curând, făcând uz de linii directoare robuste, bazate pe știință. Alianța va consolida, accelera și sprijini implementarea unor strategii de eliminare a dioxidului de carbon, furnizând un cadru coerent la nivel internațional și linii directoare care să fie urmate, pe baza învățămintelor colegilor din băncile deschizătoare de drumuri. Alianța recunoaște rolul vital jucat de bănci în sprijinirea tranziției globale a economiei reale spre emisii net zero.
www.unepfi.org/net-zero-banking
Despre Inițiativa Obiective Bazate pe Știință:
Inițiativa Obiective Bazate pe Știință(SBTi) este un organ global care permite întreprinderilor să își stabilească obiective ambițioase de reducere a emisiilor, conform ultimelor descoperiri științifice privind schimbările climatice. Se axează pe accelerarea progresului companiilor din întreaga lume în înjumătățirea emisiilor până în anul 2030 și ajungerea la emisii net zero până în anul 2050.
Inițiativa reprezintă colaborarea între CDP, Pactul Global al Organizației Națiunilor Unite, Institutul Mondial de Resurse (WRI) și Fondul Mondial pentru Natură (WWF) și unul dintre angajamentele adoptate de We Mean Business Coalition. SBTi definește și promovează cele mai bune practici în stabilirea de obiective bazate pe știință, oferă resurse și îndrumări pentru reducerea obstacolelor în calea adoptării și evaluează independent și aprobă obiectivele companiilor.