Miercuri, 18 Iulie 2012
Începând de astăzi, miercuri, 18 iulie 2012, ProCredit Bank deschide larg uşile agenţiei nr. 4, sub egida filialei nr. 2 Chişinău – Centru.
Oficiul nou, confortabil şi bine echipat, este amplasat pe adresa: Şoseaua Hânceşti 53. Echipa profesionistă şi bine instruită se află la dispoziţia tuturor clienţilor persoane fizice şi juridice, pregătită să răspundă la orice întrebări şi sugestii venite din partea clienţilor. Echipamentul modern, anturajul transparent şi funcţional vine să faciliteze comunicarea directă şi deschisă cu clienţii băncii. Agenţia este amplasată pe una din străzile principale de la Telecentru, fiind foarte accesibilă şi uşor de găsit. Odată cu deschiderea acestei agenţii, ProCredit Bank are 26 de filiale şi agenţii în toată ţară, dintre care 12 în oraşul Chişinău şi 14 în regiuni. Astfel oferim clienţilor noştri o deservire la cel mai înalt nivel şi suntem şi mai aproape de fiecare client în parte.
„Suntem nespus de bucuroşi că de astăzi suntem prezenţi şi la Telecentru. ProCredit Bank este o bancă stabilă cu o structură transparentă, compusă din acţionari exclusiv din Germania şi Olanda. Noi mereu am oferit clienţilor noştri servicii bancare accesibile, sigure şi transparente. La ProCredit Bank am fost mereu convinşi că economisirile reprezintă un garant al stabilităţii şi siguranţei în viitor şi am acordat o atenţie deosebită cultivării unei culturii a economisirilor în rândul populaţiei”, menţionează Natalia Osadcii, Adjunctul Preşedintelui Comitetului de Conducere.
Astfel, de luni până vineri, de la 09:00 la 18:00, toţi locuitorii de la Telecentru precum şi din întregul oraş, au posibilitatea să efectueze diverse operaţiuni bancare în noul oficiu, precum: deschiderea conturilor de economii şi de depozit, schimb valutar, transferuri de mijloace băneşti, achitarea serviciilor comunale, efectuarea plăţilor naţionale şi internaţionale etc.
Banca germană ProCredit Bank. Împreună. Zi de zi.
* * * * *
ProCredit Bank este o bancă internaţională cu 100% capital străin, cu acţionari exclusiv din Germania şi Olanda: ProCredit Holding, Germania (82,89%), KfW, Germania (12,3%) şi DOEN Foundation, Olanda (4,81%). Banca face parte din grupul financiar internaţional ProCredit, care îşi desfăşoară activitatea în 21 de ţări ale lumii, pe 2 continente: Europa de Est si America Latină.
ProCredit Bank este o bancă stabilă, orientată spre dezvoltarea pe termen lung a întreprinderilor mici şi mijlocii. Noi tindem să contribuim la dezvoltarea acestor întreprinderi, investind timp pentru a înţelege cu adevărat necesităţile lor, oferindu-le produse bancare ajustate la specificul afacerii fiecărui client în parte. ProCredit Bank este o bancă sigură, ce oferă o gamă largă de servicii şi produse bancare simple şi accesibile. Banca atrage o atenţie deosebită educării şi dezvoltării culturii economisirilor, aşa cum economisirile reprezintă garanţia unui viitor stabil şi prosper.
ProCredit Bank tinde să stabilească standarde incontestabile cu privire la calitatea serviciilor oferite clienţilor săi în mod transparent şi onest, contribuind astfel la creşterea încrederii populaţiei faţă de activitatea băncilor.
Pentru informaţii suplimentare dvs. vă puteţi adresa Şefului departament marketing şi relaţii publice, Lilia Pîntea. Telefon: 022-836-430, e-mail: l.pintea@procreditbank.md.
© ProCredit Bank, 18 iulie 2012. Toate drepturile sunt protejate.