ProCredit Bank susţine în continuare investiţiile în sectorul agrar

Sectorul agro-alimentar este unul dintre cele mai reprezentative pentru economia Republicii Moldova. Fiind un partener de nădejde, şi un susţinător stabil în dezvoltarea ramurii agricole, ProCredit Bank a împărtăşit experienţa sa de creditare şi susţinere financiară a antreprenorilor agricoli şi a IMM-urilor, în cadrul conferinţei „Finanţarea investiţiilor în sectorul agro-alimentar şi a comerţului cu amănuntul în Republica Moldova” organizată la Chişinău de instituţia financiară pentru dezvoltare din Germania DEG – Deutsche Investitions – und Entwicklungsgesellschaft mbH.

După cum a menţionat Eugenia Gashikulina, Adjunctul Preşedintelui Comitetului de Conducere, ProCredit Bank: „Sectorul agrar este unul vital pentru economia ţării. 15% din produsul intern brut vine din agricultură, iar împreună cu sectorul industrial ponderea este în jur de 30% din produsul intern brut, şi aproximativ 50% din exportul total. În acelaşi timp, agricultura rămâne a fi cel mai important sector din economia naţională, fiind folosite în jur de 40% din forţa de muncă.  Din aceste considerente, bunăstarea ţării în general depinde de oferirea unui suport financiar adecvat şi avantajos pentru antreprenori”

La eveniment a fost prezent şi Dl Vasile Bumacov, Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, care a reiterat importanţa ramurii agricole pentru economia naţională. „Sectorul ago-alimentar reprezintă o prioritate în Moldova, şi în următorul deceniu va fi sectorul dominant al economiei ţării. Acum este un moment bun pentru investiţii, deoarece în următorii ani, problema securităţii alimentare va fi actuală în întreaga lume.”

Forumul a conturat o oportunitate utilă pentru antreprenorii agricoli locali, întreprinderile mici, mijlocii şi mari, pe de o parte, şi instituţiile financiare, pe de altă parte, de a participa la o platformă deschisă de comunicare, analizând diverse oportunităţi de cooperare.

 

ProCredit Bank. Pentru că îi pasă de afacerea mea.

* * * * *

ProCredit Bank este o bancă internaţională cu 100% capital străin, cu acţionari exclusiv din Germania şi Olanda: ProCredit Holding, Germania (82,89%), KfW, Germania (12,3%) şi DOEN Foundation, Olanda (4,81%). Banca face parte din grupul financiar internaţional ProCredit, care îşi desfăşoară activitatea în 21 de ţări ale lumii, pe 2 continente: Europa de Est si America Latină.

ProCredit Bank este o bancă stabilă, orientată spre dezvoltarea pe termen lung a întreprinderilor mici şi mijlocii. Noi tindem să contribuim la dezvoltarea acestor întreprinderi, investind timp pentru a înţelege cu adevărat necesităţile lor, oferindu-le produse bancare ajustate la specificul afacerii fiecărui client în parte.

ProCredit Bank este o bancă sigură, ce oferă o gamă largă de servicii şi produse bancare simple şi accesibile. Banca atrage o atenţie deosebită educării şi dezvoltării culturii economisirilor, aşa cum economisirile reprezintă garanţia unui viitor stabil şi prosper.    

ProCredit Bank tinde să stabilească standarde incontestabile cu privire la calitatea produselor şi serviciilor oferite clienţilor săi în mod transparent şi onest, contribuind astfel la creşterea încrederii populaţiei faţă de activitatea băncilor.

Pentru informaţii suplimentare dvs. vă puteţi adresa Specialistului Relaţii Publice, Eliza Frunză. Telefon: 836-431, e-mail: e.frunza@procreditbank.md.

© ProCredit Bank, 18 octombrie 2011. Toate drepturile sunt protejate.