Orice organizație sau individ poate fi victimă a infractorilor cibernetici. Aceștia devin din ce în ce mai agili în încercările lor de a atrage oamenii să facă clic pe linkuri suspecte, să descarce atașamente de e-mail sau să se „conecteze” pe rețele sociale care sunt adesea folosite ca porți de acces pentru a fura informații sensibile.
Pentru a Vă asigura că informațiile Dvs. bancare online sunt bine protejate, există o serie de măsuri pe care le puteți lua pentru a Vă proteja de tipurile obișnuite de atacuri cibernetice.
► PAROLĂ EFICIENTĂ:
Prevenirea furtului de identitate este crucială. Din acest motiv, sunt recomandate combinații puternice de parole.
Iată câteva sugestii pentru a crea parole mai sigure și mai puternice:
- Selectați parole care nu pot fi ghicite cu ușurință. Evitați să folosiți nume de familie, date de naștere sau aniversări, porecle comune și evitați utilizarea aceleiași parole pentru mai multe site-uri web.
- Nu scrieți și nu publicați ID-uri de utilizator, parole sau alte informații sensibile unde pot fi accesate cu ușurință de către alții.
- Schimbați-vă parolele frecvent și nu împărtășiți ID-urile de utilizator sau parolele cu nimeni altcineva, chiar și cu membrii familiei.
► PĂSTRAȚI DISPOZITIVUL ÎN SIGURANȚĂ ȘI SOFTWARE-UL ACTUALIZAT:
- Utilizați programe de software antivirus și anti-malware și mențineți-l actualizat.
- Asigurați-vă că sistemul de operare și software-ul dispozitivului Dvs. sunt actualizate în mod regulat.
- Scanați orice software descărcat de pe Internet pentru viruși înainte de instalare.
- Gândiți-vă bine înainte de a elimina orice control de securitate de pe dispozitivul Dvs. mobil, ceea ce ar putea slăbi securitatea dispozitivului Dvs. și Vă poate expune la riscuri suplimentare.
► ATACURILE DE INGINERIE SOCIALĂ ȘI SFATURI DE PREVENIRE:
Atacul de inginerie socială este o încercare de a păcăli pe cineva să dezvăluie informații sensibile (de exemplu, o parolă) sau să efectueze anumite acțiuni, cum ar fi comiterea de fraude prin asociere cu persoana pentru a câștiga confidență și încredere, descărcarea și executarea fișierelor care par a fi benigne, dar, de fapt, sunt rău intenționate. Odată ce informațiile au fost furate, acestea pot fi folosite pentru a comite fraude, ataca sisteme sau rețele.
REȚINEȚI: Dacă aveți dubii cu privire la autenticitatea sau validitatea unui e-mail, text sau apel telefonic care par să provină de la ProCredit Bank și/ sau dacă credeți că ați dezvăluit informații confidențiale, vă rugăm să ne raportați imediat apelând la următorul număr de telefon 0800 000 10 pentru apeluri naționale sau +373 22 27 07 07 pentru apeluri internaționale sau prin mda.pcb.antifraud@procredit-group.com
Infractorii folosesc o varietate de atacuri de inginerie socială pentru a fura informații, pentru mai multe informații, faceți clic aici
► NU LĂSAȚI GARDA JOS!
Blocarea dispozitivului mobil.
- Protejați-vă telefonul sau tableta la fel cum v-ați proteja computerul.
- Protejați-vă portofelul digital folosind o parolă, amprentă sau recunoașterea feței pentru a debloca ecranul telefonului.
Monitorizați activitatea contului Dvs.
Verificați frecvent activitatea contului Dvs. pentru a detecta frauda din timp. Vă recomandăm să verificați contul Dvs. de e-banking săptămânal. Raportați imediat orice activitate suspectă sau frauduloasă la ProCredit Bank.
Utilizați serviciile bancare în mod inteligent atunci când sunteți în mișcare.
Evitați utilizarea serviciilor bancare mobile sau trimiterea de e-mailuri sau texte sensibile prin rețele Wi-Fi publice sau nesecurizate. Fiți deosebit de atenți dacă utilizați orice dispozitiv care nu este al Dvs. personal și asupra căruia nu aveți control. ProCredit Bank vă recomandă să evitați utilizarea unor astfel de dispozitive întrucât nu știți niciodată dacă aceste dispozitive au instalat careva programe de monitorizare rău intenționate.
Curățiți cache-ul în mod regulat.
Este cea mai bună practică pentru Dvs. să ștergeți toate informațiile stocate pe computer după o sesiune de banking online. De fiecare dată când accesați Internetul, browser-ul Dvs. salvează automat o copie a paginilor web pe care le-ați vizitat sau a parolelor pe care le-ați furnizat site-urilor web. Vă rugăm să consultați documentația browser-ului Dvs. referitor la stocarea în cache a memoriei/ discului.
Asiguraţi-vă că ştiţi cu cine aveţi de-a face.
Accesaţi serviciul ProBanking prin introducerea adresei de internet a Băncii în browser-ul Dvs. (). În urma accesării prin această metodă, pagina web poate fi salvată la favorite pentru o accesare facilă. Nu accesați site-ul dintr-un link trimis prin e-mail.
Păstraţi-vă parolele şi PIN-urile în siguranţă.
Fiţi prudent cu e-mail-urile sau apelurile telefonice nesolicitate prin care vi se va cere să dezvăluiţi detalii confidențiale. Păstraţi aceste informații secrete. Aveţi grijă când furnizaţi orice informaţii personale unor persoane pe care nu le cunoaşteţi. Banca şi poliţia nu vor cere să le furnizaţi informaţii despre PIN sau parole.
Păstraţi-vă banii în siguranţă.
Nu vă lăsaţi păcăliţi de e-mailuri aparent sincere prin care vi se oferă şansa să câştigaţi uşor bani sau bunuri. Dacă pare prea atragător ca să fie adevărat, probabil chiar aşa şi este. Aveţi grijă în special la e-mail-urile nesolicitate din afara ţării – este mult mai dificil de verificat autenticitatea acestora.
Protejaţi-vă calculatorul.
Asigurați securitatea calculatorului dumneavoastră prin utilizarea unei soluții anti-virus și firewall. De asemenea, este foarte important ca soluția anti-virus, browser-ul folosit și sistemul de operare să fie actualizate în mod automat pentru a beneficia de ultimele actualizări de securitate.
Evitați utilizarea calculatoarelor necunoscute și a rețelelor de tip WiFi gratuite, pentru că acestea pot avea mecanisme de sustragere a informațiilor.
► MĂSURI PROACTIVE SUPLIMENTARE:
- Descărcați aplicații numai din magazinele oficiale de aplicații: Apple App Store și Google Play Store. Descărcarea de aplicații gratuite din surse neoficiale sau necunoscute poate duce la infectarea dispozitivului cu programe rău intenționate.
- Asigurați-vă că respectați întotdeauna termenii și condițiile băncii Dvs.
- Fiţi precauţi dacă apar ferestre pop-up suspecte sau neașteptate în timpul sesiunii de online banking. În cazul când aveți suspiciuni, Vă rugăm să contactați direct ProCredit Bank.
- Nu lăsați niciodată computerul nesupravegheat când sunteți conectat la Internet Banking.
- Asigurați-vă că Vă deconectați corect după ce ați terminat operațiunea bancară online.
Pentru mai multe resurse/ informații de securitate cibernetică, consultați:
• National Cyber Security Alliance (Alianța Națională pentru Securitate Cibernetică) – http://www.staysafeonline.org/
• EU Agency for Cyber Security (Agenția UE pentru Securitate Cibernetică) – https://www.enisa.europa.eu/