ProCredit Bank Moldova și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), anunță semnarea unui contract de colaborare în cadrul Programului de stimulare a investițiilor „373”, ce are drept scop facilitarea accesului la resurse financiare cu costuri reduse pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) din Republica Moldova, care implementează proiecte investiționale.
Obiectivul contractului este de a stabili și reglementa relațiile juridice dintre cele două părți în procesul de acordare a creditelor investiționale de către ProCredit Bank Moldova. Dobânda la aceste credite va fi parțial compensată de către ODA în conformitate cu prevederile Programului. Astfel, ODA se angajează să transfere către ProCredit Bank Moldova mijloacele financiare destinate compensării parțiale a ratei dobânzii aferente creditelor, acordate beneficiarilor în cadrul Programului.
Prin semnarea documentului, cele două instituții își propun să stimuleze investițiile și să dezvolte sectorul IMM-urilor prin facilitarea accesului la finanțare. Programul de stimulare a investițiilor „373” oferă oportunități de finanțare cu costuri reduse pentru întreprinderile eligibile.
Contractul stabilește termenii și condițiile în care vor fi acordate creditele investiționale, inclusiv modalitatea de compensare a dobânzii și criteriile de eligibilitate pentru beneficiari. Documentul respectă Legea cu privire la întreprinderile mici și mijlocii nr. 179/2016 și Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2023. ProCredit Bank și ODA vor colabora în baza acestui contract pentru a asigura o implementare eficientă și transparentă a Programului „373”.
Pentru a beneficia de Program, întreprinderile trebuie să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate, cum ar fi să fie înregistrate în Republica Moldova și să fie clasificate ca IMM-uri conform legislației în vigoare. De asemenea, proiectele investiționale propuse trebuie să prezinte un potențial de dezvoltare și să contribuie la crearea valorii adăugate în economie.
Principiile care stau la baza activității Programului sunt:
Transparență – publicarea în surse deschise a informațiilor referitoare la obiectivele Programului, criteriile de eligibilitate, procesul de implementare, precum și modul de utilizare a mijloacelor financiare și raportare;
Diversitate – tratamentul nediscriminatoriu al solicitanților de informații sau compensare;
Egalitate – solicitanții eligibili au șanse egale la obținerea creditului în cadrul Programului;
Primul venit, primul servit – acceptarea cererilor de credit ale solicitanților eligibili se realizează respectând consecutivitatea înregistrării cererilor în cadrul Programului, în limita resurselor financiare disponibile. Principiul va fi respectat de către Bancă în ordinea recepționării cererilor de la solicitanți.
Pe perioada implementării, se urmăresc următoarele obiective specifice:
- creșterea numărului de IMM-uri care au acces la finanțare pentru proiecte investiționale, astfel încât să sprijine dezvoltarea și creșterea afacerilor respective;
- stimularea creșterii economice prin investiții în proiecte care pot îmbunătăți eficiența și performanța afacerilor, contribuind la creșterea salariilor angajaților, precum și la sporirea veniturilor și a profitabilității IMM-urilor;
- sporirea competitivității IMM-urilor, prin investiții în proiecte care îmbunătățesc eficiența, productivitatea și calitatea produselor și serviciilor și contribuie la creșterea exportului și/sau substituirea importului, astfel aducându-și aportul la dezvoltarea durabilă și la consolidarea pozițiilor IMM-urilor pe piața internă și externă.
Pentru mai multe detalii despre Programul de stimulare a investițiilor „373”, Vă recomandăm să accesați pagina oficială a Programului www.373.gov.md și a paginii ODA https://www.oda.md/ro/media-page/presa/comunicate-de-presa/a-fost-aprobat-manualul-operational-pentru-implementarea-programului-373