ProCredit Bank

ProCredit Bank

Alătură-te Echipei Noastre

0800 000 10 Contact Centru

+373 22 27 07 07 pentru apeluri internaționale

Adresa juridică: bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 65, oficiul 901, MD-2001, Chişinău, Republica Moldova

 

 

 

 

Pe cine căutăm?

Noi căutăm proaspeţi absolvenţi ai universităţilor şi specialişti cu experienţă, care sunt interesaţi să activeze în cadrul băncii, care împărtăşesc angajamentul nostru faţă de activităţile bancare responsabile din punct de vedere social şi al protecţiei mediului şi care se identifică cu principiile şi valorile etice ale băncii.

  • Căutăm persoane, care doresc să înveţe şi care sunt capabile să se adapteze uşor unui mediu nou. Persoane, care sunt flexibile şi dispuse să se mute în alte oraşe sau ţări. Activitatea în cadrul ProCredit poate însemna mutarea temporară cu traiul, de exemplu pentru o perioadă de 12-24 luni, într-un alt oraş în care activează banca, precum şi petrecerea câtorva luni în străinătate în scopuri de instruire.
  • Noi apreciem mult persoanele care sunt orientate spre deservirea clienţilor. Fiind un prestator de servicii financiare, noi acordăm o importanţă maximă acestui aspect, pentru care sunt necesare persoane cu capacitatea de a simpatiza şi comunica cu clienţii noştri.
  • Avem nevoie de persoane care doresc şi sunt capabili să îşi asume responsabilitatea şi să ia decizii logice şi argumentate, bazate pe bunul simţ, concomitent rămânând cu picioarele pe pământ. Cu alte cuvinte, aşteptăm persoane independente, care în acelaşi timp sunt capabile de auto-critică şi sunt receptive la feedback-ul constructiv din partea colegilor.
  • Căutăm persoane care apreciază şi se bucură de oportunităţile de învăţare şi a căror gândire trece peste minimul necesar; persoane curioase care doresc şi ştiu cum să îşi împărtăşească cunoştinţele şi să înveţe de la alţii.
  • Căutăm persoane oneste şi demne de încredere cu standarde înalte de integritate; persoane care aplică gândirea logică şi raţională şi care sunt capabile să organizeze şi sunt motivate şi entuziasmate să contribuie la realizarea obiectivelor noastre.

Dacă sunteţi gata să acceptaţi această provocare şi doriţi să faceţi parte din echipa noastră, vă invităm să aflaţi mai multe despre ProCredit Entry Programme , care este principala cale de acces în cadrul băncii.